luni, 20 octombrie 2014

Muzica, cea mai profundǎ dintre arte


Muzica, cea mai profundǎ şi mai complexǎ dintre arte, face posibilǎ exprimarea ideilor şi sentimentelor prin intermediul sunetelor muzicale. Mesajele ei sunt adresate afectivitǎţii şi sensibilitǎţii, dezvoltǎ temeinice sentimente estetice care sprijinǎ dezvoltarea intelectualǎ şi ridicǎ pe o treaptǎ superioarǎ mobilurile activitǎţii umane.

Muzica este prezentǎ în nenumărate manifestǎri ale vieţii noastre. Ea ne încântǎ, ne bucurǎ sau ne întristeazǎ, ne dezvǎluie un bogat conţinut de idei, ne ajutǎ sǎ înţelegem mai profund gânduri şi sentimente, ne mobilizeazǎ forţele, ne îndeamnǎ la realizǎri nobile.

Educaţia muzicalǎ a copilului trebuie sǎ înceapǎ de la o vârstǎ cât mai fragedǎ, din familie, apoi continuatǎ de grǎdiniţǎ şi rolul cel mai important îi revine şcolii, unde cântecele, jocurile cu cântec, audiţiile, sunt mijloace de bazǎ ale educaţiei muzicale,  elevii deprizându-se treptat sǎ asculte muzica şi să cânte ei, înşişi.

Dascǎlul trebuie sǎ intervinǎ în formarea preferinţelor estetice ale elevilor, ferindu-i de a-şi construi sensibilitatea pe non-valori oferite de unele pseudo-produse artistice. Acestea pot fi vǎzute în multe medii apropiate elevilor, poluând ambianţa şi derutându-i de la trǎirea unor emoţii de autenticǎ valoare esteticǎ.

Vârstele educării gustului muzical se întind de la vârsta cea mai fragedă până târziu în timpul maturităţii. O educaţie muzicală complexă ar avea ca rezultat formarea unui gust muzical, a cărui motivaţie nu ar fi bazată pe plăcerea proprie, ci ar putea fi justificată. O astfel de educaţie ar trebui să fie, în egală măsură, atât informativă cât şi formativă. Latura informativă ar trebui să deschidă orizontul către majoritatea manifestărilor muzicale existente.

Dezvoltarea unei gândiri deschise în perceperea producţiilor muzicale este foarte importantă. Trebuie format la ascultători, de cât mai timpuriu, mentalitatea potrivit căreia valorile muzicale, la fel ca cele ale altor arte, nu sunt concurente, o capodoperă sau un fel de muzică nu o exclude pe cealaltă, ci se adaugă, fiecare putând fi asociată unei anumite situaţii, stări de spirit sau eveniment. Chiar mai mult, la muzică se poate apela chiar şi pentru a schimba starea de spirit a celui care doreşte aceasta.

Cele mai intense emoţii pot fi trăite în timpul unor manifestări artistice susţinute de artişti apreciaţi din domeniu.  Astfel, dacă vă număraţi printre iubitorii muzicii jazz, veţi avea posibilitatea să ascultaţi "pe viu" nume sonore  din jazz-ul internaţional.

Între 23 şi 25 octombrie, se va desfăşura Cluj International Jazz Festival, un eveniment care aduce pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca nume sonore din jazz şi anume: Eli Degibri Quartet – Israel, Chico Freeman Quartet – SUA, James Blood Ulmer with Pierre Dørge & New Jungle Orchestra – SUA / Danemarca.

Pentru informaţii suplimentare şi achiziţionarea de bilete, puteţi să faceţi o vizită aici: http://www.eventim.ro/ro/bilete/cluj-international-jazz-festival-cluj-napoca-casa-de-cultura-a-studentilor-372422/event.html. Preţurile biletelor vor fi pe categorii, în funcţie de loc. Va exista posibilitatea de a cumpăra, la un preţ avantajos, abonament pentru cele 3 zile de concert.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu