joi, 27 noiembrie 2014

Voi l-aţi văzut pe Moş Nicolae?

Moş Nicolae e un binefăcător sfios care aduce daruri copiilor cuminţi în seara de 5 decembrie, fără să fie văzut de cineva. Copilaşii nazdrăvani primesc doar nuieluşe pentru a fi avertizaţi asupra purtării lor. 

Copil fiind nu mi-l imaginam prea clar pe Moş Nicolae şi cum nu este o figură atât de populară ca Moş Crăciun, de exemplu, am descoperit că nici elevilor mei nu le era prea clară figura acestuia. Ca atare, am realizat o mască de Moş Nicolae.

Masca lui Moş Nicolae este un proiect simplu de realizat dacă veţi oferi deja decupate elementele necesare. Elevii micuţi de clasă pregătitoare, cu siguranţă, nu vor reuşi să ruleze pe foarfecă acei cârlionţi necesari pentru barbă şi nici nu vor putea decupa corect farfurioarele de carton. Mie mi-a luat aproximativ trei ore să pregătesc materialul necesar pentru 23 de măşti. Restul a fost simplu de asamblat, iar lucrările au ieşit perfect.
Pentru o activitate antrenantă vă propun şi cântecelul "Ghetuţele lui Moş Nicolae". Noi l-am învăţat, l-am cântat, voi puteţi doar să-l ascultaţi. Oricum aţi proceda tot bine este. Nu uitaţi, însă, să dăruiţi! Moş Nicolae e în noi şi stă în puterea noastră să presărăm fericire în jurul nostru.
 
Cu drag,

miercuri, 26 noiembrie 2014

1 Decembrie- Ziua Naţională a României prin ochii copiilor

An de an sărbătoresc alături de elevii mei Ziua Naţională a României şi de fiecare dată încerc să le aduc ceva nou care să-i sensibilizeze, care să-i facă mândri de ţara lor, de originile lor româneşti.

Vom vorbi şi de această dată despre Marea Unire, le voi citi Legenda tricolorului, de Andrei Ciurunga, le voi spune curiozităţi despre simbolurile naţionale. Găsiţi toate acestea aici,  într-o prezentare care explică pe înţelesul copiilor semnificaţia zilei de 1 Decembrie.

Nu trebuie uitate Imnul de Stat al României,  aici (este o prezentare care îi ajută pe elevi să înveţe uşor Imnul de Stat al României) şi nici Hora Unirii aici.

În anul acesta, le-am pregătit copilaşilor diplome de românaşi şi româncute precum şi fundiţe tricolore de pus la rever. Diplomele le puteţi descărca de aici sau de aici. Alte idei de ornamente pentru rever găsiţi aici

Mi-am propus realizarea unor mici lucrări pentru aceast eveniment, dar urmează să vin cu detalii şi imagini. Alte idei de lucrări practice legate de acelaşi subiect  găsiţi aici ("Hora") şi aici ("Costumul popular")

O Zi a României minunată, vă doresc!
Cu drag,

luni, 24 noiembrie 2014

Poveste de Moş Nicolae

A fost odată ca niciodată (şi câte astfel de cazuri nu mai sunt şi azi?), o familie de oameni săraci. Trăiau undeva, izolaţi, într-o căscioară sărăcăcioasă, într-o poiană. Erau: tatăl, mama şi o fetiţă de vreo cinci anişori. Erau săraci şi parinţii îşi făceau reproşuri multe, fiecare în gând, pentru faptul că nu-i pot oferi fetiţei o bunăstare şi stabilitate materială.

Era în miez de iarnă. Afară ninsese şi o pătură albă de nea acoperea valea şi dealurile din jur. Peste vale se vedea satul alăturat, cu casele acoperite de aceeaşi zăpadă, dar pe coşurile cărora ieşea un fum care lăsa de înţeles că acolo e cald… Parinţii acestei fetiţe nu puteau să-i ofere decât un minim de caldură, cât să nu îngheţe de frig, dar o înconjurau cu toată dragostea de care erau în stare. O iubeau mult.

Într-o zi, fetiţa vine îmbujorată acasă şi o întreabă pe mama ei: “Mamă, cine e Moş Nicolae?”. Mamei i s-a pus un nod în gât. Ştia că de răspunsul ei atârna decepţia fetiţei. I-a spus că acest ”Moş Nicolae” e un bătrân, care vine la copiii cuminţi, în seara de 5 decembrie, astă seară, şi le lasă acestora în cizmulite câte un cadou. “Dar, continuă mama, pentru că noi stăm departe de sat, e posibil ca moşul să nu vină la noi”. I-a spus aceste lucruri şi a întors faţa în altă parte, pentru ca fetiţa să nu zărească lacrimile de neputinţă care izvorâseră în ochii mamei la gândul că nici măcar o bomboană nu poate pune în ghetuţele fetiţei ei…

Fetiţa nu a aşteptat alte explicaţii. A izbucnit în aplauze şi a zis: “A! Cu siguranţă va veni şi la noi. Şi ca să fiu sigură că nu o să treacă pe langă casă, o să las ghetuţele afară în seara asta!”

Mama nu a mai continuat. Ce putea să îi spună fetiţei? Ştia că, a doua zi, copila va fi atât de dezamagită, şi în discuţiile cu copiii de vârsta ei va fi cu atât mai decepţionată când va afla că la alţii “moşul” a venit…
În seara aceea fetiţa s-a culcat fericită, în aşteptarea cadoului de a doua zi, iar parinţii au adormit trişti şi planşi…
                                                                                                                           sursa foto
Noaptea a trecut ca oricare alta. S-a făcut dimineaţă. Primul gând al fetiţei, când s-a trezit, a fost să sară din pat şi să alerge afară, la ghetuţe, să vadă ce i-a adus “moşul”, în timp ce mama îi încalzea lăpticul - sursă de hrană datorată unei capriţe care era una din puţinele averi materiale ale familiei. Parinţii s-au pregătit sufleteşte cu cuvinte de dragoste, să-şi linistească copila care va veni dezamagită cu cizmuliţele goale, dar… Stupoare!

Fetiţa a venit îmbujorată, fericită, dansând de fericire în picioruşele desculţe şi strângând la piept cizmele pline de zăpadă. S-a apropiat de parinţi şi le-a zis: “Mami, tati, uite, vezi, moşul nu m-a uitat! Uite ce mi-a adus!” Şi parinţii s-au privit consternaţi unul pe celălalt, apoi amândoi s-au uitat la cizmuliţele din care a ieşit ceea ce iniţial părea doar zăpadă: un căpşor mic de pisoi, un ghem alb de blană, care peste noapte găsise   putină caldură în cizmuliţele fetiţei, şi se adăpostise acolo până către dimineaţă. Şi acum a ieşit de acolo cu un mieunat slab, simţind mirosul de lapte cald din odaie.


♥♥♥ 

Această poveste emoţionantă am citit-o elevilor mei în aşteptarea sărbătorilor de iarnă. Vreau ca aceste săptămâni ce preced sărbătoarea Sfântului Nicolae precum şi cele ce preced Crăciunul să fie magice, să nască în sufletul copiilor emoţie.

 

Voi cum vă pregătiţi copiii de sărbători? 

Cu drag,

 

duminică, 23 noiembrie 2014

INSIGNIA 1010 Business şi alte noutăţi de la GOCLEVER

Ştiţi că uneori răscolesc net-ul în căutare de noutăţi pe care vi le prezint şi vouă. Astfel, am descoperit  GOCLEVER, care de mai bine de 7 ani, furnizează soluţii în domeniul produselor electronice de larg consum şi oferă cel mai bun raport calitate-preţ, concentrându-se pe clienţii care caută echipamente avansate  tehnologic, inovative şi uşor de utilizat, cu fiabilitate ridicată, la cele mai bune preturi.

Sediul central al GOCLEVER este situat în Poznan/Polonia. Producţia este realizată în Shenzhen (China), iar cercetarea şi dezvoltarea sunt supervizate de o echipă de experţi din Europa, unde sunt dezvoltate noi proiecte şi produse.


Oferta GOCLEVER include:
vTABLETE GOCLEVER: Tablete bazate pe sistemul de operare Android;
TABLETE PENTRU COPII GOCLEVER: Tablete pentru copii bazate pe sistemul de operare Android;
vSMARTPHONE-URI GOCLEVER: Smartphone-uri bazate pe sistemul de operare Android;
v HYBRID GOCLEVER: Tablete hybrid bazate pe sistemul de operare Android;
vDVR GOCLEVER: Camere DVR pentru maşina şi sport,
vNETBOOK GOCLEVER: Netbook-uri bazate pe sistemul de operare Android;
vNAVIGATIE GOCLEVER: Navigatie GPS folosind cele mai precise hărţi;
vMEDIA PLAYER ANDROID GOCLEVER: Modemuri şi unităţi pentru TV bazate pe sistemul de operare Android;
v DVB-T GOCLEVER: Receptoare DVB-T terestre;
vGAMEPAD GOCLEVER: Controlere pentru jocuri bazate pe sistemul de operare Android;
vPERIFERICE GOCLEVER: Tastaturi, mouse, boxe, încărcătoare, modemuri şi cabluri pentru echipamentele GOCLEVER;
vACCESORII GOCLEVER: Suporturi, huse şi carcase pentru echipamentele GOCLEVER.

Oferta este una foarte generoasă, dar mie mi-a atras atenţia INSIGNIA 1010 Business, un produs încadrat în categoria noutăţi. De ce? Simplu! Este o tabletă dar îţi oferă mai multe posibilităţi. 

Iată de ce cred eu că este o achiziţie de top:
 
1. INSIGNIA 1010 Business,  10.1'' este o tabletă multimedia de înaltă calitate, care înlocuieşte cu succes funcţionalităţile unui laptop tradiţional. Această tabletă a fost creată pentru utilizatorii care apreciază cu adevărat mobilitatea, independenţa şi confortul în utilizare. Dispozitivul este rapid, puternic şi multifuncţional. INSIGNIA 1010 este primul echipament din oferta GOCLEVER cu Microsoft ® Windows ™ 8.1 şi pachet complet MS Office 2013 preinstalate. Utilizarea acestui sistem renumit permite o nouă dimensiune de performantă şi oferă o experienţă complet nouă. Tableta este perfectă pentru jocuri şi divertismentul de zi cu zi, precum şi pentru muncă şi învăţare.

2. TASTATURĂ CU TOUCHPAD
Tastatura inclusă cu touchpad face din INISGNIA 1010 un dispozitiv multifuncţional pentru serviciu. Tastatura poate fi folosită ca stand şi suport elegant pentru a proteja ecranul de zgârieturi. Nu veţi avea niciodată probleme cu mail-urile lungi şi editarea de documente.

3. PUTEREA PROCESORULUI INTEL® ATOM™
Peformanţa excepţională şi stabilitatea pentru cele mai solicitante sarcini datorate procesorului QuadCore Intel Atom Atom Z3740D 1.33GHz evidenţiază INISGNIA 1010. Sarcinile cele mai solicitante – grafică, multitasking şi multimedia – toate sunt procesate de către procesorul Intel Atom într-un mod rapid şi fără probleme.

4. DISPLAY DE ÎNALTĂ CALITATE
Tableta se distinge printr-o carcasă elegantă din aluminu de înaltă calitate şi un ecran generos cu o rezoluţie 1280 x 800 pixeli şi tehnologie IPS. Ecranul IPS furnizează unghiuri optime de vizualizare şi excelentă saturaţie a culorilor în timp ce navigaţi pe internet, jucaţi jocuri sau vizionaţi filme. Cu tehnologia multi-touch, dispozitivul reacţionează rapid când selectaţi, glisaţi sau mutaţi fişiere. Ecranul generos oferă oportunităţi mai convenabile şi mai bune pentru navigare pe web, citit articole şi cărţi, scriere mailuri şi vizionare filme.

5. WINDOWS 8.1
Dispozitivul vine cu ultima versiune de Windows 8.1 preinstalată. Datorită acestuia, utilizatorul primeste un set nou, mai bun de opţiuni de căutare, mai multe aplicaţii şi mai multe oportunităţi de a oferi o notă personală dispozitivului achiziţionat. Sistemul permite o funcţionare fluentă şi oportunităţi foarte accesibile de transfer de la o activitate la alta.

6. DESIGN ULTRA-SUBTIRE
INSIGNIA 1010 a fost rafinat până la cele mai mici detalii, este incredibil de graţios, elegant şi modern. Creat pentru a se potrivi stilului de viaţă mobil, modern, dinamic.

Vouă vi se pare interesantă?

vineri, 21 noiembrie 2014

Puiul de căprioară, de Virgil Carianopol


Ninsese toată ziua şi straturile de zăpadă se aşezaseră unele peste altele, aşa că troianul ajunsese până la ferestrele caselor.
Către seară, a început să viscolească atât de puternic încât ridica zăpada în sus, purtând-o zănatic din loc în loc.

Mihăiţă, ghemuit după sobă, asculta povestea bunicii... „Şi atunci, dragul meu, spunea bunica, Preda Buzescu s-a luat la trântă cu hanul tătarilor şi s-au smucit, şi s-au smucit, până ce Buzescu l-a răpus pe duşman şi oastea tătărască a luat-o la fugă.”
- Şi ce-a mai fost pe urmă, bunicuţo? a îndrăznit să întrebe băiatul.
- Apoi, ce să fie, i-a răspuns bătrâna, trăgând cu urechea spre fereastră, unde parcă auzise un plânset de copil, n-a mai fost nimic.
- Dar Preda ăsta era atât de voinic?

Când să răspundă, bunica rămase cu răspunsul pe buze. Un urlet îndepărtat, venind din afară, îi înfioră pe amândoi. Bunica scăpă din poală ghemul de lână, care începu să se deşire, ducându-se de-a dura sub pat.
Un timp, niciunul nu mai scoase o vorbă, cu urechile aţintite spre fereastră. Nu se mai desluşea mare lucru. Cu tâate astea, din când în când, parcă cineva, parcă o mână înmănuşată, bătea uşor în geam.
- N-o fi tata, bunicuţo?
Bătrâna se ridică şi se apropie mai mult de fereastră.
- Mai bine să stingem lampa, spuse Mihai. De la întuneric se poate vedea mai bine afară.

Aşa făcu femeia, şi-şi lipi faţa de geam, căutând să deosebească ce se petrece in curte. O clipă, nu-i veni să creadă ce vedea; pe urmă, descumpănită, se dădu câţiva paşi îndărăt.
- Ce e, maică-mare?
- Lupii, mamă, lupii fugăresc o căprioară!
Mihai se sculă de după sobă şi se strânse lângă bătrână.
- Sunt mari, bunicuţo?

Femeia nu-i răspunse şi atunci băiatul se se ridică pe vârfuri să poată vedea şi el.
Două mogâldeţe, ca nişte câini ciobăneşti, cu ochii lucind ca jarul, săreau prin zăpadă, căutând să încolţească biata căprioară, care, se vedea bine, nu mai putea fugi mult.
- Bunicuţo, spuse Mihai, să-i deschidem uşa să intre în casă! Altminteri o sfâşie dihăniile.
- Vezi de treabă, copile, îngână bătrâna, să nu se întâmple vreo nenorocire.
Fără să mai aştepte însă altă încuviinţare, băiatul aprinse lampa, găsi o cămaşă ruptă, o înfăşură pe un lemn, turnă gaz peste ea, îi dădu foc şi, deschizând uşa, aruncă făclia departe în zăpadă.
Ca prin farmec, lupii se opriră locului, iar căprioara trecu pragul casei, tremurând şi răsuflând din greu.

Era un pui cu ochii mari şi lucioşi, de parcă ar fi fost muiaţi în untdelemn. Abia se mai putea ţine pe picioare.

Băiatul, după ce închise uşa cu grijă şi trase zăvorul, se aplecă asupra lui, mângâindu-l.
Puiul închidea ochii, mlădiindu-se după mâna copilului, în timp ce lacrimi cât boabele de porumb i se prelingeau spre botul umed şi cald.
- Dar de unde ai ştiut tu, Mihăiţă, că lupii fug de lumină şi de foc, iar căprioara nu? întrebă într-un târziu bătrâna.
- Apoi, bunicuţo, nu mi-ai spus tot matale povestea aceea cu Ionică, băiatul care a scăpat de lupi turnând bidonul cu gaz la rădăcina unui copac şi dându-i foc?
   
... Târziu, când nea Alexe a venit de la oraş şi a găsit puiul de căprioară în casă, s-a minunat peste seamă. Toată iarna puiul de căprioară n-a mai fost lăsat să iasă din casă. Mihăiţă i-a făcut un culcuş de paie în iatacul în care nu mai dormea nimeni, îngrijindu-se de el ca de un frate bun.

În primăvară, însă, când a început să dea colţul ierbii, într-o dimineaţă, Mihai i-a deschis uşile şi a dat poarta la o parte. Peste tot era soare, şi pădurea, numai la un pas, îşi trimitea pretutindeni mireasma ei răscolitoare. Puiul de căprioară a păşit sfios afară, a mai primit încă o dată mângâierea băiatului, apoi a luat-o la fugă spre pădure.

De atunci a trecut mult timp şi nu l-a mai văzut nimeni din ai casei, dar oamenii satului, care au aflat povestea cu puiul de căprioară, spun că, din când în când, un cerb iese din singurătăţile pădurii şi se uită lung spre casa lui nea Alexe.

-Ce spui, bunicuţo? o întreabă Mihai de câte ori aude vorbindu-se despre cerb, n-o fi tocmai el puiul nostru de căprioară?
Bunica se uită la nepot, apoi îl sărută cu blândeţe pe părul ca spicul grâului copt, şi îi răspunde într-un târziu:
-De, maică, ştiu eu... se poate.
Apoi, întorcându-se, să n-o vadă Mihăiţă, îşi şterge pe furiş ochii de lacrimi, la amintirea nopţii aceleia.


♥♥♥

Iubesc poveştile, toate poveştile, dar prin natura meseriei, poate, aleg să citesc elevilor acele poveşti care emoţionează, ating într-un mod aparte sufletul copiilor. Această poveste despre isteţime, curaj şi milă, a pătruns adânc în sufletul elevilor mei de clasă pregătitoare. Stimulaţi de atmosfera creată prin lecturarea poveştii şi-au manifestat liber trăirile. Cred că am văzut şi ceva lacrimi, dar n-am cerut lămuriri pentru a nu-i stânjeni.

 

Voi cum ajungeţi la sufletul copiilor voştri?



Cu drag,

joi, 20 noiembrie 2014

Iedul cu trei capre, de Octav Pancu Iaşi


Povestea asta nu s-a întâmplat chiar pe vremea când se potcoveau puricii, ci mult mai aproape, când puricii au devenit tare nesuferiţi, iar eu vă doresc, copii, să n-aveţi de-a face cu ei...

Cică nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casa un ied cu trei capre.
Era un ied ca toţi iezii: nici mai mare, nici mai mic, nici mai frumos, nici mai urât. Cum s-ar spune: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai ca el în loc de o capră avea trei: o capră-mamă, o mătuşă-capră şi o capră-bunică.
Grozav de bine o mai ducea iedul!
 

Ce să vă spun, copii, pe mine dacă m-ar lăsa să stau măcar o zi în casa aceea, nu mi-ar trebui nimic. M-aş lipsi bucuros chiar şi de guturai - şi voi doar ştiţi ce bine e să ai guturai; stai în casă, bei ceai, toată lu­mea te întreabă cum te mai simţi...
În sfârşit, e straşnic. Ei bine, eu m-aş lipsi fără pic de amărăciune până şi de guturai, numai să pot trăi o zi aşa cum trăia iedul cu trei capre.
Mamă mămuliţă, ce mai trai!

Dimineaţa, nici nu apuca bine iedul să deschidă ochii, că şi începea să poruncească:               
-  Capră-mamă!
-  Spune, fiul meu iubit!
-  Imbracă-mă! Nu pot singur...

Capra-mamă nu aştepta să i se spună de două ori. Se aple­ca să-i caute opincile sub pat, se urca pe dulap să-i găsească nădragii şi se băga după cuptor să-i afle cămăşuica.
(De, iedul nu obişnuia - ca voi - să folosească spătarul scaunului ori cuierul! Îşi arunca hainele unde nimerea.)
Capra-mamă îi aduna straiele şi se căznea să-l îmbrace: îi lega opincile - oh, îi trăgea nădragii şi cămeşuica - vai! şi-i înfăşura brâul.

Uf! când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi poruncea:
- Matusă-capră!
- Spune, nepoţelul meu drag!
- Ospătează-mă! Nu pot singur...
Fără să mai zăbovească, matuşa-capră se repezea la bucătărie, turna într-o ulcică lapte dulce şi aşeza într-o strachină mămăliguţa caldă, apoi punea ulcica şi strachina pe-un ştergar şi le aducea fuguţa la patul iedului; îi rupea matuşa-capră din mămăliguţă şi îndesa în gura iedului!
Şi ţine-i mătuşă-capră ulcica la gură să soarbă iedul laptele! Şi uite-aşa, până isprăvea iedul toată mămăliguţa din strachină şi tot laptele din ulcică, ba îi mai aducea matusa-capră şi câte-o plăcintă, ca era mare mesteră la copt, iar iedul mare mester la înghiţit.

Zburda iedul toată ziulica pe afară, iar seara, când se întorcea acasă, se intindea în pat şi poruncea:
-  Capra-bunica!
-  Spune, nepoţelul meu scump!...
-  Adoarme-mă! Nu pot singur...
Cât ai clipi, capra-bunică venea lângă ied şi se pornea să-i cânte şi să-l legene;
-Nani, nani, nani,
Coboară, somn, pe scara ta nevăzută,
Nani, nani, nani,
Şi opreşte-te, somn,
Pe ochii nepoţelului meu
Nani, nani, nani.
 

Hei, aşa trai ca al iedului, mai zic şi eu!

-  Capră-mamă, îmbracă-mă!
- Mătuşă-capră, ospătează-mă!
- Capră-bunică, adoarme-mă! Nu pot singur.

Şi capra-mamă şi mătuşa-capră şi capra-bunică lăsau toate treburile şi veneau fără zăbavă la porunca iedului.
Lăsa capra-mamă rufele în albie, abia avea răgaz să-şi usuce mâinile, dar venea într-un suflet să-l îmbrace pe ied!
Lăsa matuşa-capră cămaşa necârpită, în grabă se înţepa la un deget, dar alerga să-l ospăteze pe ied!
Lăsa capra-bunică fusul, în fugă, scăpa ochelarii şi le spărgea sticlele, dar nu întârzia să-l adoarmă şi să-l legene pe ied;

-  Capra-bunică, adoarme-mă!
-  Matuşă-capră, ospătează-mă!
-  Capră-mamă, îmbraca-mă! Nu pot singur...
 
Aşa viaţă să tot trăieşti o sută de ani şi încă ai zice că n-ai trait destul!

Dar într-o seară, capra bunică îl adormi pe ied, când batu la poarta vecină, capra cu trei iezi.
-  Scumpele mele surate - le zise ea caprei-mamă, matuşei-capre şi caprei-bunice, după ce trecu pragul - am intrat cu o mare rugăminte în casa suratelor voastre. Mâine seară, mi se însoară iedul cel mare. Ia de nevastă o iadă aşezată şi har­nică, nu ca altele care... , dar ce să mai lungim vorba! Tare as vrea să le pregătesc un ospăţ să i se ducă vestea. Mă rog, dom­niilor voastre, fiţi bune şi poftiţi mâine la mine, să-mi ajutaţi la învelitul sărmăluţelor, la împletitul colacilor, ori la ce-o mai fi trebuinţă. O să vă mulţumesc şi-o să vă răsplătesc, aşezându-vă în capul mesei, ca pe cei mai de seamă oaspeţi. Vă invoiţi?
-  Da se poate să nu ne învoim? Mâine în zori, suntem la dumneata, surato. Te-ajutăm cu dragă inimă, îi răspunse capra-mamă. Cât priveşte răsplata, de-o să ne aşezi în capul mesei, cinstea ne-o fi prea mare şi noi îţi cerem să nu-ţi mai baţi capul cu ea.
 
A doua zi, dimineaţă, pe la ceasul când soarele încă se mai freca la ochi de somn, plecară cele trei capre ale iedului la ve­cina capră cu trei iezi.
Mai târziu se trezi şi iedul. După cum îi era obiceiul, strigă:
-  Capră-mamă! îmbracă-mă!
Dar nimeni nu veni să-l îmbrace.
Capra-mamă, precum se ştie, era plecată.
Atunci începu iedul să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume:
-  Îmbracă-mă! îmbracă-mă! îmbracă-mă! Nu pot singur...
 
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo şi auzind urletele ie­dului, curioasă din fire, băgă capul pe geam ca să afle ce se întâmpla.
 
Nu ştiu cum sunt toate vulpile, că n-am avut prile­jul să fac cunoştinţă chiar cu toate, dar vulpea asta, pe lângă că era curioasă, mai era pe deasupra şi tare hoaţă. Fura de stingea! Era atât de hoaţă, încât prietenului meu, bursucul, neavând altceva să-i fure, i-a şterpelit darul de a scrie poveşti...
Iar la judecată, ce credeţi c-a spus hoaţa? Cică nu i-a furat nimic pentru că, de fapt, darul asta nu l-a avut niciodată prietenul meu...
 
-  Nu mai striga atâta, ieduţule, îi vorbi mieros vulpea, dacă nu poţi să te îmbraci singur, te ajut eu ... Aruncă-mi hainele şi numaidecât te îmbrac!
Bucuros, iedul azvârli opincile şi nădragii şi cămeşuica. Una câte una, vulpea le prinse, le vârî într-un sac şi pe-aici ţi-e drumul!
Fugi cu ele să le vândă în târg.
Mare amărăciune îl cuprinse pe ied şi multe lacrimi grele vărsă.
 
Dar tot plângând şi văicărindu-se îl apucă foamea. Strigă:
-  Matusă-capră! Ospătează-mă!
Dar nimeni nu veni să-l ospăteze. Şi matuşa-capră, precum se ştie, era plecată.
Se porni iar iedul să se tăvălească şi să urle:
- Ospătează-mă! Ospătează-mă! Ospătează-mă! Nu pot singur.
 
Când ţipa el aşa, trecu pe acolo ursul. Eu, copii, am văzut mulţi urşi în viaţa mea, unii mai mari, alţii mai mici, alţii... de ciocolată, dar mâncăcios ca ursul ăsta n-am mai văzut.
Mânca de rupea! (Era atât de mâncăcios, încât, odată, nemaiavând ce înfuleca, şi-a ronţăit propria lui coadă. Se zice că: ,,de-aceea n-are ursul coada" ...)
 
-  Nu mai striga atâta, ieduţule! îl potoli ursul cu vocea lui groasă. Mai bine, spune-mi unde e mâncarea ca să te ajut eu ... Te ospătez pe cinste!
De bună seamă că iedul îi spuse. Şi intră ursul în bucătărie şi începu să înfulece cât şapte.
Infulecă toată mămăliga. Sorbi şi ultimul strop de lapte. Ba, de lacom ce era, înghiţi şi cea­unul şi făcăleţul!
(Hm! Aţi auzit, copii, de urşi care să înghită ceaune şi făcăleţe? Pe cuvântul meu de cinste că eu n-am mai auzit!) Apoi, bineînţeles, ursul plecă fără să-i mai dea iedului bună-ziua.
 
De-abia acum se puse iedul şi mai vârtos pe plâns. Şi plângi şi plângi...
Răsuna casa de zbierătele lui! (Vai, copii, oricât aţi încerca nu l-aţi putea întrece, dar mai bine nu încercaţi!)
 
Toată lumea însă ştie că după plăns ţi se face somn. (Ori dacă cineva, nu ştie, află de la mine.)
Strigă iedul:
-  Capră-bunică! Adoarme-mă!
Dar nimeni nu veni să-l adoarmă - căci şi capra bunică, precum am mai spus, era plecată.
Şi din nou începu iedul să se tăvălească şi să urle:
-  Adoarme-mă! Adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur . . .

Lupul tocmai ieşea la plimbare. Se afla nu departe şi-l auzi pe ied strigând. (Trebuie să vă spun, copii, că eu până acum, spre fericirea mea, nu m-am întâlnit cu niciun lup şi că, tot spre fericirea mea, nici nu doresc să mă întâlnesc...
Lupii, de obicei, nu prea ştiu de glumă - iar eu, din păcate, sunt un om glumet.
Lupul din povestea asta era tare hain. Nu numai ca nu ştia de glumă, dar nici măcar serios nu v-aş sfătui să staţi de vorbă cu el...)
 
-  Nu mai striga atâta, ieduţule! glăsui răguşit lupul. Lasă că vin eu să te adorm ...
Intră lupul în casă, se aşeză lângă ied, legănându-l şi cântându-i:
-Nani, nani, nani,
Nu mai coborî, somn,
Că nu-i nevoie!
Nani, nani, nani,
Am să-l mănânc
Pe iedul cel răsfăţat,
Răzgâiat şi alintat,
Nani, nani,nani!
 
Iedul se-nspăimântă!
Şi nici eu nu pot să vă spun de unde mai găsi putere să se smulgă de lângă lup şi s-o rupă la fugă încotro vedea cu ochii.

Se-napoie acasă gol, flămând şi ostenit, abia pe seară.
Şi cum intră pe uşă, zise:
- Capră-mamă, mătusă-capră, capră-bunică, am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame.
 
Se îmbrăcă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale - dar îna­inte să-şi înceapă povestea, adormi buştean...
 
- Dar vouă, copii, nu vi-e somn? Mie, de ce să vă mint, îmi cam este. Noapte bună, dragii mei copii!

♥♥♥

Aceasta ar fi o poveste minunată, potrivită pentru orele de dezvoltare personală, când le explicăm copiilor că acel "nu pot" atât de des folosit de ei este doar un răsfăţ şi aşa trebuie să rămână, că oricât de mic ai fi, există sarcini de care te poţi achita singur şi că independenţa se învaţă. Este magic cum elevii trag învăţăminte din poveşti, cum identifică ei comportamentele neadecvate, cum le combat la nivel declarativ, dar cât de greu reuşesc să le aplice în propria activitate. Mulţi dintre elevii mei s-au recunoscut în rolul iedului, zâmbind la gândul că lor nu li s-ar putea întâmpla una ca asta.
Aşa să fie?

  Cu drag,