vineri, 18 noiembrie 2016

Perspectiva: „Drum pierdut”

Copiii au tendința de a realiza desene în două dimensiuni: lungime și lățime, dar nu și în adâncime. Pentru a intui adâncimea, am discutat despre diferențele dintre 2D și 3D.

Propria experiență ne spune că obiectele par cu atât mai mici, cu cât sunt mai depărtate, iar liniile paralele converg într-un punct, numit punctul de fugă.

Perspectiva încearcă să reprezinte realitatea cât mai fidel posibil, recreând adâncimea și oferind impresia de profunzime unei lucrări realizate pe o suprafață plană.
Perspectiva liniară, punct de fuga,
perspectiva
punct de fugă, perspectiva liniara
„Drum pierdut”-elevi 9 ani
Mod de realizare:
1. În primul rând se trasează o linie orizontală, apoi se stabilește punctul de fugă. Pe aceasta noi am numit-o linia orizontului. 

2. Am tasat linii oblice care trec prin punctul de fugă fixat. Între aceste linii am stabilit șoseaua și înălțimea arborilor.

3. Am explicat elevilor că arborii mai depărtați par mai mici și că șoseaua pare să se piardă în punctul de fugă.

4. Lucrările au fost personalizate prin alegerea culorilor și mici detalii cum sunt norii.

Spor și vouă!
Cu drag,
Loreta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu