duminică, 31 august 2014

Curcubeul înmulţirii

8/31/2014 2
Curcubeul înmulţirii este o colecţie de planşe de afişat în clasă. Împreună cu acestea, în ataşamentul de mai jos, am postat şi semnul de carte pe care puteţi să îl imprimaţi şi să-l distribuiţi elevilor.
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Tabla înmulțirii
Descărcaţi acest material didactic de aici.

Semnul de carte curcubeu este un cadou simpatic oferit elevilor, dar şi un mijloc eficient de fixare a cunoştinţelor.
Curcubeul înmulţirii

Mult succes!
Cu drag,

vineri, 29 august 2014

Tabla înmulţirii

8/29/2014 0
Acest tip de planşă se poate imprima pe hârtie cartonată A4 şi distribui elevilor, spre o mai eficientă învăţare a tablei înmulţirii sau poate fi imprimată pe hârtie A3, spre a fi afişată în clasă.

Pentru început, trebuie explicat elevilor rolul rândurilor şi coloanelor, precum şi modalitatea de a găsi rezultatul dorit.

Mult succes!
Cu drag,

miercuri, 27 august 2014

Evadare din jungla urbană

8/27/2014 0
E dimineaţă şi lumina răsăritului se zăreşte timid printre jaluzele. Te întinzi la gândul că s-ar putea să mai fie puţin timp până când te ridici din pat, dar nu îndrăzneşti să priveşti ceasul. Încerci să te relaxezi şi să mai furi cinci minute...cand: "ţârrr!". Sari ca electrocutat! 

De aici începe ziua, oricare zi, fiecare zi.

Dai să mergi la baie, dar pe drum îţi aminteşti că n-ai pus cafeaua la foc. Fugi în bucătărie, pui ibricul, mergi la baie și nu termini de clătit pasta de dinţi din periuţă că se aude fluierul ibricului. Sună şi ceasul! Ai uitat să anulezi alarma și copilul doarme, încă. Fugi! Unde, în dormitor ori în bucătărie? În fine...linişte! 

Dai să torni cafeaua-n ceaşcă şi..."Mamă, unde eşti? Azi e luni? Am avut de desenat o pisică pentru ora de ştiinţe şi am uitat!"

Iei caietul, desenezi pisica, uiţi de cafea. S-a răcit, oricum...nu mai contează!

S-a făcut târziu! Tot batalionul, echiparea! Ciorapi, maieuri, cămăşi...gata!

Plecăm? Nu! Un şiret e desfăcut! Revii!! 

Eşti în întârziere şi tocmai astăzi aştepţi de trei ori la semafor până treci. Ieri ai trecut fără probleme, dar azi e altă zi. Laşi copil la şcoală, soţ la serviciu, ajungi şi tu, în fine!. Gata! Un moment de linişte...dar nu te bucura, e opt dimineaţa şi ziua abia acum începe cu adevărat! Respiri! Şeful n-a sosit încă. Poate că şi el e prins în jungla urbană şi nu poate evada.

Cam aşa arată jungla mea şi cu toată nebunia asta, azi am realizat un lucru: nu sunt capabilă să trăiesc altfel! Nu ştiu cum şi nici nu am instrumentele necesare. Mă tot gândesc la o evadare undeva departe, în munţi, nu ştiu. Până una-alta, fac săpături pe Kaki.ro. Am descoperit articole de camping cel puţin interesante şi nu mă pot decide.
Ce spuneţi, merită?

marți, 26 august 2014

Start Me Up- şcoală de antreprenoriat

8/26/2014 0
Nu puţini sunt cei nemulţumiţi de veniturile proprii, de lipsa locului de muncă ori de locul de muncă prost plătit pe care îl au. Nu puţini sunt cei care şi-ar dori să evolueze pe plan profesional, dar nu ştiu cum sau de unde să înceapă ori nu pot duce la capăt o idee de succes. 
Pentru toţi aceştia, tineri ori mai puţini tineri, care au obosit să spere ca societatea să le ofere ceva, care doresc să-şi ia în mâini propriul destin, care doresc un punct de plecare, dar şi pentru cei care au încercat dar au eşuat, în toamna aceasta şcoala de antreprenoriat Start Me Up, un proiect Akcees, se va organiza în perioada 14-20 septembrie, la Pensiunea Speranţa din Predeal. Aici, ai şansa să-ţi descoperi potenţialul antreprenorial şi să înveţi de la cei mai buni cum să îţi transformi ideile în afaceri de succes.

Start Me Up (http://startmeup.ro/) este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia vei forma echipe, vei genera idei de afaceri şi vei dezvolta ulterior concepte viabile de business lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România.

La final, îţi vei valida ideea prezentând-o în faţa unui juriu de specialitate, vei primi feedback şi vei avea ocazia să te numeri printre câştigători.

Cea de a treia ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up aduce în faţa ta un trainer internaţional (Daniel Ramamoorthy, antreprenor serial şi fondator Treehouse) şi unii dintre cei mai cunoscuţi antreprenori şi investitori români.

Astfel, pe parcursul programului vei ocazia să lucrezi alături de Marius Ghenea (antreprenor serial şi investitor de tip angel), Peter Barta (Director Executiv al Fundaţiei Post-Privatizare), Cristian China Birta (blogger şi antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir (Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO How to Web) sau Andrei Costescu (Fondator şi CEO MReady). 

Taxa de participare la şcoala de antreprenoriat Start Me Up este de 340 EUR, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii şi include participarea la eveniment şi toate materialele de training: cazare-6 nopţi în regim all-inclusive la Pensiunea Speranţa din Predeal, mentorat gratuit un an după eveniment, includerea în comunitatea Akcees şi discounturi la evenimentele Akcees şi evenimentele partenere.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Irina Scarlat, Vice-Preşedinte Executiv, irina@akcees.com, 0720 034 031.

duminică, 24 august 2014

Un festival, două simboluri

8/24/2014 0
Unde veţi mai putea întâlni o aşa asociere fericită: Un simbol al României-Delta Dunării susţinut şi promovat de un om, simbol al curajului, perseverenţei şi performanţei- Ivan Patzaichin.

RowmaniaFest (https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin) - Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle (29-31 august 2014) este anul acesta la a patra ediţie.
                                    
Iniţiativă a lui Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi ai României, născut în Delta Dunării, la Mila 23, şi un promotor al ideii că Delta poate deveni regina ecoturismului european, festivalul pune la dispoziţia doritorilor un weekend cât o vacanţă, pentru că vine cu noutăţi (ateliere pentru copii, o aventură de două zile de tip quest prin oraş, demonstraţii de SUP – Stand Up Paddling), dar nu renunţă la niciuna dintre activităţile deja consacrate: competiţii de vâslit pe Dunăre şi pe lacul Ciuperca, concerte live, expoziţii de fotografie pe Faleză şi la Teatrul Jean Bart, proiecţii de film în aer liber la Piaţa Civică, o dezbatere pe tema dezvoltării durabile a Deltei şi comunităţilor judeţului Tulcea, un târg de meşteşugari tradiţionali, o defilare cu cai de rasă şi, mai ales, cea de-a doua ediţie a Delta Rowmania Triathlon - etapă în circuitul național de triatlon. 

Dacă nu aţi avut ocazia până acum să vizitaţi irepetabila Deltă a Dunării, acum ar fi un moment unic. Pe lângă o experienţă unică în natură veţi putea să-l cunoaşteţi şi pe marele sportiv Ivan Patzaichin. La fel ca în fiecare an, acesta îi va întâmpina pe oaspeţi şi va fi amfitrionul celor trei zile.

Am cel puţin trei motive care să mă facă să vizitez Delta Dunării:

1. Îmi doresc o plimbare cu barca cu vâsle, pe oglinda infinită a apei, să mă bucur de linişte în compania pelicanilor;

2. Vreau să privesc apusuri unice de soare, să dorm în casa unui pescar, să gust scrumbia prinsă şi gătită în patria ei;

3. Vreau să-i cunosc pe lipoveni, să vorbesc cu ei şi să aduc cu mine amintiri cât pentru un an întreg.

Flori din materiale reciclate

8/24/2014 0
Flori din materiale reciclate
Flori din materiale reciclate
Materiale necesare:

-rolă hârtie igienică;
-nasturi de lemn;
-ghiveci mic din lut (se poate găsi în târgurile cu produse rustice);
-frigărui;
-lipici;
-foarfecă;
-nisip.

Mod de realizare:

1. Se taie rola de carton în fâşii (7 buc.), ca în imagine;
2. Se colorează în verde două bucăţi şi frigăruia de lemn;
3. Se lipesc cele cinci fâşii ca în imagine, formând o floare;
4. Se lipeşte în centrul florii un nasture de lemn,sau un disc de carton colorat (puteţi lipi pe fiecare parte câte un nasture, astfel floarea voastră va avea două feţe);
5. Se ataşează codiţa pe care s-au lipit cele două frunze;
6. Se umple ghiveciul cu nisip fin şi se înfige floarea.

Ştiaţi că...

Florile nu se deschid toate la aceeaşi oră? Muşcata se deschide dimineaţa, garoafele spre prânz, iar regina-nopţii seara.

Florile de nufăr se ascund dimineaţa sub apă? Abia spre seara se ridică deasupra apei, noaptea înfloresc, iar dimineața se închid.

Există o varietate de trandafiri cu florile verzi?

Există o floare numita cameleon? Ea îşi schimbă culoarea de câteva ori pe zi. Dimineaţa este albă, apoi roz, la pranz devine roşu aprins, seara este violet, apoi violet închis, iar noaptea devine din nou albă.

Lăcrămioarele sau mărgăritarul sunt otrăvitoare. Cercetătorii au descoperit 38 de substante toxice în lăcrămioare, atât în flori şi fructe, cât şi în tulpini, rădăcini şi frunze.

În pustiurile din Peru, creste un cactus care poate să meargă. În loc de rădăcini, el are nişte excrescenţe acoperite cu ţepi ascuţiţi. Când bate vântul, cactusul se deplasează pe distanţe mari, luându-şi apa şi hrana din aer şi nu din sol.
Mult succes!
Cu drag,
materiale didactice blog fise de lucru clasa I II III IV prezentare ppt

vineri, 22 august 2014

Flori de cireş

8/22/2014 0
Materiale necesare:
-un PET de 0,5l;
-tuburi tempera;
-coală A3;
-pensulă.

Mod de realizare:
1. Se trasează cu mâna liberă crenguţele de cireş;
2. Se varsă culoarea potrivită pe planşetă;
3. Se înmoaie fundul sticlei în vopsea, având grijă să se înlăture surplusul pentru a nu picura;
4. Se ştampilează pe planşa de lucru, având în vedere dispunerea cât mai uniformă a florilor rezultate.

Ştiaţi că...

Cireşul a fost descoperit de romani, în Asia, la scurt timp după aceasta, cireşele devenind fructele preferate ale multor regi şi împăraţi.

Japonia este tara florilor de cires? Ele reprezintă frumuseţea şi modestia, valori foarte importante pentru japonezi.

În cultura japoneză, cireşele sunt simbolul vieţii trecătoare, floarea de cireș fiind un important reper cultural. Există şi o vorbă populară care spune că „Cireaşa este printre fructe, ceea ce este samuraiul printre oameni”.

Mult succes!
Cu drag,

Nevoia de lectură

8/22/2014 2
Auzim tot mai des că, în prezent, copiii nu mai citesc aşa cum o făceau odinioară. Poate că este ceva adevăr în aceste cuvinte, poate că elevii, studenţii, copiii noştri nu mai consumă literatură aşa cum o făceau generaţiile anterioare, dar câţi dintre noi, părinţi sau dascăli, am dus până la capăt un demers coerent de stimulare a lecturii?
lectură
Nevoia de lectură a copilului trebuie să-şi găsească rădăcinile în mica copilărie, când părintele trebuie să se preocupe de selectarea acelor creaţii literare potrivite vârstei şi preocupărilor copilului, dar şi din domenii mai puţin explorate de acesta. 

Tot părintele trebuie să se preocupe de asigurarea unui model, în sensul că, un copil care va constata că se citeşte în casă, fie şi numai din curiozitate, va dori să experimenteze acest lucru. Adevărul este că, lectura a cunoscut un aspect mai puţin “romantic” în ultimii ani, că părinţii nu mai au ei înşişi timp pentru lectură aşa cum aveau bunicuţele noastre în tinereţea lor.

Tot părintele va trebui să găsească momentul prielnic lecturii, să introducă poveştile şi poeziile în viaţa copilului treptat, în mod plăcut, fără să facă din aceasta o povară. Este bine de ştiut că plăcerea nu are de-a face cu constrângerea şi că o normă impusă, pe termen lung va da reacţii inverse scopului pentru care a fost creată.

Cititul trebuie înţeles de copii ca odihnă activă, ca recreere , nu ca o povară.

Un înţelept modern orb scria : “Unii consideră că Paradisul ar fi o gradină, alţii şi-l pot imagina ca un palat. Eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă. ( Jorge Luis Borges – Cartile şi Noaptea)

Obişnuinţa de a citi nu se moşteneşte ci se formează. Chiar şi foarte mici, copiii sunt sensibili la magia lecturii, a povestitorului, dar se aud tot mai rar, seara la culcare, cuvintele: “Hai să citim o poveste! ”. 

Dacă vă faceţi totuşi timp pentru aceasta şi trebuie să vă faceti, copilul trebuie lăsat să-şi aleagă singur povestea pe care vrea s-o asculte. El trebuie obişnuit să se implice în lectură cu paşi mici. Astfel, mama citeste o pagină , el urmatoarea, dacă vârsta permite şi copilul şi-a însuşit cititul.

Efortul părintelui pentru stimularea lecturii trebuie dublat, în mod obligatoriu, atunci când vârsta copilului permite, de şcoală şi bibliotecă.

Copilului trebuie să i se recomande cărţi diverse, în concordanţă cu treptele sale de dezvoltare şi principiul accesibilităţii. Este o mare diferenţă între cartea cu poze însoţită de versuri sau proză din perioada preşcolară şi clasele începătoare și cărţile când primatul îl deţine textul literar, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări şi abstactizări.

Pentru a avea parte de o cultură literară, nu este suficient a lua în calcul cât de mult lecturează, pe cât ceea ce lecturează precum şi ceea ce a înţeles copilul din ceea ce a lecturat.

Uneori elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, cu preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină o atitudine negativă a copilului pentru această activitate.

În concluzie, dacă vă doriţi ca lectura să devină o alternativă a activităţilor preferate de copilul dumneavoastră, trebuie să vă asigurati că este percepută ca o activitate plăcută, recreativă, nu ca o temă impusă din exterior, iar acest lucru se clădeşte în timp, prin efort susţinut din partea şcolii şi familiei, cu răbdare şi implicare. Deci, nu este vina copiilor noştri că nu citesc, nu sunt nici mai buni nici mai răi decât copiii altor vremuri, decât că ei nu au putut găsi plăcerea în lectură, iar noi n-am avut timp ori pricepere să-i îndrumăm.

Mult succes!
Cu drag,

marți, 19 august 2014

Decorațiuni de Halloween

8/19/2014 0
Liliac

Coşuleţul de bomboane
Materiale necesare:
-role carton pe care le veţi vopsi în negru;
-fundiţe;
-Inimioare, cerculeţe negre;
-ochişori mişcători (îi găsiţi la papetărie);
-lipici;
-foarfecă.

Mod de realizare:
1. Se decupează materialele şi se îmbină ca în imagini;
2. Se utilizează ca decor într-o activitate de halloween sau pentru serbare.

Mult succes!
Cu drag,

duminică, 17 august 2014

Mioriţa

8/17/2014 0
Animal ce stă la stână,
Ne dă lapte, multă lână,
Mieluţi şi-o bună cărniţă,
Sigur ştiţi, e o...(oiţă).
Materiale necesare:
-beţişoare igienice;
-hârtie cartonată, albă;
-hârtie glasată;
-foarfecă;
-lipici.

Mod de realizare:
Acest craft se realizează cu copiii ceva mai mărişori datorită complexităţii sale. Lipirea beţişoarelor igienice se poate dovedi a fi mai complicată decât am anticipa.
1. Se scurtează suficiente beţişoare igienice, păstrând doar capătul învelit în vată;
2. Se trasează conturul oii ca în imgine;
3.Se lipesc capetele beţişoarelor având în vedere suprapunerea acestora;
4. Se realizează capul şi se mai lipesc trei bucăţi de beţişor pentru breton;
5. Se lipeşte capul şi se decorează cu o fundiţă. 

Ştiaţi că...

Oile au fost domesticite în jurul anului 10.000 i.Hr.? 

Oaia domestică, se pare că, descinde din specia de muflon sălbatic din sudul central şi sud-vestul Asiei?

Aproape jumătate din populaţia de oi este crescută pentru lână şi doar 15% din populaţia globală de oi este crescută pentru carne?

O oaie de 50 kg greutate corporală are o producţie medie de circa 4 kg de lână?

La noi in ţară sunt crescute de regulă oi ce aparţin raselor Ţigaie şi Ţurcană. 

Există oaia cu coada grasă? Aceasta este denumită astfel pentru că depozitează mari cantităţi de grăsime în coadă şi în regiunea crupei. Oaia cu coada grasă se găseste în principal în regiunile extrem de aride ale Africii şi sunt crescute pentru capacitatea superioară de a produce lapte. Lâna lor este aspră fiind folosită în principal la confecţionarea de covoare.

Oaia cu burta neagră Barbados, oaia persană cu capul negru şi oaia Peliquey sunt rase de oi fără lână? Corpul acestor oi este acoperit de păr. Acestea sunt crescute în special pentru carne. 

Oile trebuie sa bea apă din bălţi sau jgheaburi? Dacă se adapă dintr-un râu, acestea îşi văd reflexia în apă mişcându-se şi ameţesc.

Mult succes!
Cu drag,

sâmbătă, 16 august 2014

Mâţă şi coif vrăjitoresc

8/16/2014 2
1. Coif de vrăjitoare 


2. Mâţă
Materiale necesare:
-farfurii carton de culoare negru;
-coifuri de petrecere vopsite cu negru;
-fundiţe;
-vopsea (roşu pentru sânge şi verde pentru mâzgă);
-steluţe;
-ochişori mişcători (îi găsiţi la papetărie);
-lipici;
-foarfecă.

Mod de realizare:
1. Se decupează materialele şi se îmbină ca în imagini;
2. Se utilizează ca decor într-o activitate de halloween sau pentru serbare.

Stiaţi că...

Halloween-ul nu este o sărbătoare de origine americană ci este pur european? Halloween-ul îşi are originile într-un vechi Festival Celtic, cunoscut sub numele de Samhain, sărbătorit la sfârşitul sezonului de recoltare, în cultura Galeză, uneori fiind considerat şi "Anul Nou Celtic". Tradiţional, în acea perioadă, vechii păgâni îşi făceau stocurile de provizii pentru iarnă. 

Culorile reprezentative ale acestei sărbători sunt oranjul şi negrul, prima culoare simbolizând toamna, fecunditatea şi belşugul, iar cea de a doua întunericul, moartea şi forţele obscure?

Tradiţia costumării de Halloween provine din Irlanda, teritoriu locuit în vechime de celţi, care susţineau că pe data de 31 octombrie a fiecărui an, morţii vizitează tărâmul celor vii? Pentru a nu fi recunoscuţi de spiritele celor morţi şi pentru a nu fi bântuiţi, cei vii se costumau ca să fie confundaţi cu spirite ale morţilor.

Dintre toate legumele şi fructele, dovleacul conţine cea mai mare cantitate de vitamina A? Jumătate de pahar de suc şi pulpă de dovleac conţine de trei ori mai multă vitamina A decât doza zilnică recomandată? 

90% din compoziţia dovleacului este apă?

Vrăjitoarea este un simbol important pentru Halloween? Interesant este că numele în engleză (witch) provine din saxonă, wica, care inseamnă "cea inteleaptă". 

Atunci când se pregăteau pentru sărbătoarea Sabatului, vrăjitoarele îşi frecau pe piele un unguent considerat sacru? Acesta le dădea senzaţia de zbor, iar dacă erau legate, senzaţia de zbor devenea şi mai puternică. 

Unele vrăjitoare călătoreau pe cal, dar cele mai sărace mergeau pe jos, cărând cu ele o mătură sau un băt pentru a se ajuta?

O altă superstiţie este aceea că pisicile negre protejează puterile vrăjitoarelor de fortele negative?

Obiceiul “Trick or treating” (Ne daţi ori nu ne daţi”) provine din Irlanda? În noaptea de Halloween, deţinătorii bogaţi de pământuri dădeau mâncare de pomană celor săraci sperând că spiritele care umblau nestingherite în acea noapte le vor vedea faptele bune şi îi vor feri de neplăceri?

Ziua de 31 octombrie este considerată drept una nefastă datorită unui lung sir de evenimente tragice? 

Era o zi de 31 octombrie în 1952 când prima bombă termonucleară a fost declanşată în Insulele Marshall, o zi de 31 octombrie când în 1926 a murit Harry Houdini, magicianul legendar şi tot o zi de 31 octombrie când ciclonul loveste provincia Bengal în 1876 ucigând 200 000 de oameni.

Mult succes!
Cu drag,

vineri, 15 august 2014

Circuitul apei în natură

8/15/2014 0
Este un material destinat orelor de stiinţe din clasele primare.
Descărcaţi acest material didactic în format Ppt, de aici..

Mult succes!
Cu drag,

Melc, melc codobelc

8/15/2014 0
1. Melcul din resturi de carton
Materiale necesare:
-carton (1buc-15/5cm, 1buc-9/4);
-beţişoare de urechi;
-lipici;
-foarfecă;
-fundiţă.

2. Fecicitarea melc
Materiale necesare:
-coală colorată A5;
-coala dictando;
-hârtie glasată;
-1 nasture/piuneză pentru fixarea cochiliei;
-lipici;
-foarfecă.

Activitate în completare:
-Melcul supărat-cântec (prezentare Ppt).

Mult succes!
Cu drag,

marți, 12 august 2014

Cusături-costumul popular

8/12/2014 1
Dacă vă doriţi să-i învăţaţi pe copiii dumneavoastră să folosească acul şi aţa, un proiect de acest fel este foarte nimerit.

Chiar dacă pare periculos de folosit, acul este un instrument pe care trebuie să ştim să-l utilizăm şi nu o armă.

Cusăturile de inspiraţie tradiţională pot  fi folosite şi în cadrul unei activităţi organizate de Ziua Naţională.
Cusături - costumul popular
Cusături - costumul popular

Sursa info de unde puteți descărca o ie tradițională românească, aici:
  http://talentedenazdravani.eu/blog/2012/01/21/ie-romaneasca-de-ziua-unirii/

Pentru realizarea cusăturii, se imprimă pe o coală cartonată modelul oferit, se înţeapă acolo unde este punct şi se întinde aţa peste linia punctată.
Celor care vor să-şi dea frâu liber imaginaţiei le-am ataşat şi modelul simplu, fără modelul ajutător.

Descărcaţi acest material didactic de aici. Pe șabloanele din fișierul atașat veți găsi brâul cu tricolorul așezat cu roșu în sus. Eu folosesc aceste modele pentru „Mica Unire”

Mult succes!
Cu drag,
Loreta Țivlea

Primul interviu

8/12/2014 0
Blogul meu e băiat mare. Are aproape o jumătate de an şi mă pegătesc de prima sărbătoare!

În urmă cu aproximativ o lună a venit propunerea celor de la Blogatu.ro pentru un interviu cu persoana din spatele blogului. Pentru că nu am spus nimic despre mine în acest spaţiu, vă invit pe cei interesaţi să-l citiţi aici.

Cu drag,

luni, 11 august 2014

Craft-uri din role de carton

8/11/2014 0
1. Moara de vânt
2. Racheta
3. Avion
4. Porumbel

5. Rechin

6. Caracatiţa


7. Pălărie



8. Elf


Materiale necesare:

-role decatton, reciclate;
-hârtie colorată;
-acuarele;
-panglică colorată, piuneze, sfoară;
-lipici;
-pensulă;
-foarfecă;
-perforator;
-capsator;
-foarfecă.

Mult succes!
Cu drag,

vineri, 8 august 2014

Craft-uri din farfurii de carton reciclate

8/08/2014 0
1. Chitară 
2. Coroniţă
3. Gentuţa iepuraş

4. Om de zăpadă

5. Pirat
6. ClownMateriale necesare:
-farfurii de plastic, reciclate;
-hârtie colorată;
-panglică colorată, ciucuri, crenguţe, sfoară;
-lipici;
-foarfecă;
-perforator;
-capsator;
-foarfecă.

Mult succes!
Cu drag,