joi, 24 iulie 2014

Ce poți face din paharele de plastic

7/24/2014 0
Ambele craft-uri au ca scop educarea ecologică a şcolarului mic, prin prezentarea unor modele de obiecte ce se pot obţine din reciclarea paharelor de plastic folosite.
Am prezentat două feluri de craft-uri: unul destinat fetiţelor (coroniţa prinţesei), celălalt destinat tuturor elevilor clasei (suportul de creioane colorate).

1. Suportul de creioane colorate:
 Materiale necesare (suportul de creioane colorate):
-hârtie glasată;
-pahare plastic;
-foarfecă;
-lipici.

Realizarea suportului pentru creioane colorate este simplă, se are în vedere obţinerea unei pălărioare căreia i se decupează fundul pentru a le putea introduce .

2. Coroniţa prinţesei:
 Materiale necesare (coroniţa prinţesei):
-hârtie glasată;
-pahare plastic;
-cordeluţă metalică;
-şase ciucuraşi;
-foarfecă;
-lipici.

Realizarea coroniţei pentru prinţesă se realizează fară a decupa fundul paharului, însă trebuie tăiară gura acestuia în zig-zag. Se decorează după preferinţă şi se înşiră pe cordeluţa metalică.

Mult succes!
Cu drag,

marți, 22 iulie 2014

Ghiveci cu grâuşor

7/22/2014 0
Materiale necesare:
-un PET reciclat;
-cleşti de rufe din lemn;
-pământ de flori;
-grâu;
-foarfecă.

Mod de realizare:
1. Se taie PET-ul la o înălţime de 15cm;
2. Se aşază cleştii pe margine, prinzându-i cât mai apropiaţi;
3. Se pune pământul de flori în vas;
4. Se seamănă grâul;
5. Se udă folosind puţină apă.

Mult succes!
Cu drag,

Ştii ce este PhotoFancy?

7/22/2014 0
Suntem în plin sezon al vacanţelor şi parcă, mai mult ca niciodată, ne arătăm dispuşi să fotografiem şi să ne lăsăm fotografiaţi. În orice situaţie, fie că este vorba de locurile vizitate, de oamenii întâlniţi sau de noi înşine, calitatea fotografiei va da măsura satisfacţiei privitorului.

Fotografia începe în momentul în care bagi bateria în aparat, iar calitatea ei este influenţată de o serie de factori: calitatea aparatului folosit, calitatea luminii, măiestria fotografului, etc.

Cu toţii avem fotografii care ies binişor, cu singura excepţie că sunt întunecate. Care ar fi soluţia? Simplu, un editor de imagine.

Mulţi nu sunt de acord cu editarea fotografiilor personale, dorind să menţină forma brută a acestora, spunând că editarea nu este altceva decât o formă de cosmetizare a realităţii, că deţin un aparat foto profi şi nu este necesar.

Îi anunţ că, fotografia rezultată din folosirea unui aparat foto performant iese deja editată de softul acestuia! Filtrele de lumină, senzorii...,etc, nu fac altceva decât să ofere un optim în captarea imaginii.

Dacă din diverse motive nu vrei să descarci şi să instalezi pe calculatorul tău un program pentru editarea fotografiilor, poţi apela cu încredere la cele on-line. Acestea pot reprezenta o bună alternativă la programele de editare a fotografiilor, întrucât nu trebuie să instalezi aplicaţii separate şi în unele cazuri, nu ai nevoie nici măcar de cont.

Acum, toţi profesioniştii din domeniu vor sări să-mi spună că un editor on-line nu oferă facilităţile unui editor desktop profesional.

Corect! Numai că, nu suntem cu toţii profesionişti ai fotografiei. La scară largă, pentru amatori, un editor on-line îşi face treaba. Mai mult, ca să fiu onestă până la capăt, nu-mi doresc o paralelă între cele două tipuri de editoare.

Un utilizator amator va fi interesat mai mult de opţiuni ca modificarea luminozităţii, contrastului, clarităţii, îndepărtarea efectului de ochi roşii şi mai puţin de opţiunile suplimentare.

Căutând un fotoeditor on-line pentru fotografiile mele, am descoperit PhotoFancy (http://www.photofancy.ro/).

Şase motive care ar trebui să te convingă să foloseşti PhotoFancy:

-nu trebuie să achiziţionezi şi să intalezi pe PC-ul tău un fotoeditor, deci, nu-ţi ocupă spaţiul;

-este oferit gratuit pentru utilizare, atât pentru prelucrare cât şi pentru descărcarea fotografiilor, nu ai nevoie nici măcar de cont;

-deţine întreaga gamă de funcţii care te-ar putea interesa (rotire, decupare, îmbunătăţirea clarităţii, funcţie anti ochi roşii, stabilirea detaliului dorit, autocorrect, MagicName);

-este uşor de folosit chiar şi pentru începătorii care vor să editeze rapid fotografiile, fără să se piardă printre opţiuni avansate, cu un singur click dai un aspect profi fotografiilor tale;
- există posibilitatea de a adăuga şi diverse efecte artistice, multe dintre ele amuzante, colaje creative unde poate fi inserat un text dorit sau mesaje individuale.
-distribuie pe facebook, trimite gratuit e-cards şi carţi poştale.
PhotoFancy oferă şi servicii profesionale de personalizare a produselor. Astfel, dacă sunteţi în criză de idei şi trebuie să mergeţi la o aniversare, sau doriţi să faceţi un cadou inedit unei persoane dragi, PhotoFancy îti poate veni în ajutor personalizându-ţi obiectele (căni, ceasuri, calendare, huse de telefon, genţi, brelocuri, ochelari, tricouri, perne) folosind imaginile proprii.
Pentru vizualizarea produselor şi serviciilor, PhotoFancy (http://www.photofancy.ro/) îţi prezintă oferta pe un site modern şi uşor de utilizat.

Pungi de picnic în stil rustic

7/22/2014 0
Pungi de picnic în stil rustic
Pungi de picnic în stil rustic

Materiale necesare:
-pungi de hârtie;
-hârtie colorată (puteţi alege şi alte culori decât cele prezentate);
-figurine decupate (fluturi, flori);
-lipici;
-foarfecă.

Mod de realizare:
1. Se împarte în două părţi o coală de hârtie colorată, format A4, se taie şi se decupează iarba ca în imagine;
2. Se lipeşte împrejurul pungii, urmărind ca lipiciul să se aplice doar la bază;
3. Se închide gura pungii, se lipeşte elementul decorativ, se ataşează un scurt mesaj ca "Poftă bună!" sau "Cu drag, mama!" şi se strecoară în rucsacul copilului.

Gata! A fost simplu și încântător.

Mult succes!
Cu drag,

duminică, 20 iulie 2014

Smartphone-ul tău are SmartProtection?

7/20/2014 0
Din momentul în care ţii în mână noul tău smartphone, primul gând care-ţi vine în minte este cum să-l protejezi pentru a arăta ca nou mai mult timp.

Să laşi neprotejat un gadget, este ca şi când ţi-ai construi şi amenaja o casă, dar ai amâna până la anul construcţia acoperişului. 

În funcţie de necesităţile tale şi de aşteptările pe care le ai de la noul smartphone, vei putea alege tipul de protecţie potrivit, dar nu uita ca această decizie să fie luată cât mai repede. Nu ai vrea să-ţi pară rău!

Cea mai potrivită protectie pentru smartphone-ul tău este o folie SmartProtection, un produs creat special pentru a oferi clienţilor soluţia unei protecţii eficiente.

Ce aşteptări am de la o folie de protecţie?
-să fie uşor de aplicat;
-să ofere transparentă în proporţie de 100%;
-să păstreze calitatea culorilor;
-să fie subţire (0,25 mm);
-să nu necesite adezivi pentru ataşarea pe display şi să nu lase urme la îndepărtare;
-să se potrivească perfect modelului de gadget pe care îl am.

Patru motive pentru care ar trebui să-ţi cumperi folii de protectie pentru gadgetul tău:

1. Principala utilitate a foliei de protecţie este de a menţine intact ecranul gadgetului tău. Bine, acum îmi veţi spune că noile modele de smartphone încorcorează sticla rezistentă la zgârieturi, Gorilla Glass. Dacă esti o persoană dinamică, mereu în mişcare, care pune telefonul alături de chei sau direct pe bordul maşinii, s-ar putea să ai nevoie de protecţie suplimentară.

2. Nu toate gadgeturile sunt dotate cu un strat oleofobic. Cu alte cuvinte, imediat după prima utilizare va fi acoperit de amprente digitale.Acestea îţi pot limita satisfacţia în timpul utilizării.

3. Reflexia ecranului este o altă problemă cu care se confruntă proprietarii de smartphone, de exemplu. Esti afară, este soare iar tu nu ştii dacă telefonul tău este închis sau deschis.

4. Să-ţi fereşti mesajele private de ochii curioşilor este o problemă atunci când te afli în mijloacele de transport în comun. Vecinul de scaun, curios, va arunca o privire spre ecranul telefonului tău, iar mesajele tale personale sunt în pericol de a fi citite.

SmartProtection îţi dă soluţia problemelor tale:

1. Clasic SmartProtection este cea mai nouă folie de protecţie apărută pe piaţă, cu o garanţie de 10 ani îimpotriva îngălbenirii, deteriorării, exfolierii şi pierderii clarităţii. 

SmartProtection este compusă din 4 straturi speciale cu o grosime totală de 0.2mm. Stratul de suprafaţă fiind creat din polimeri speciali, elastomeri, care “se vindecă” în timp eliminând orice urmă de zgârietură. 

Datorită compoziţiei folosite, partea lipicioasă a foliei nu lasă nici o urmă în cazul în care se doreşte înlăturarea ei. 

Folia Clasic SmartProtection poate fi creată respectând dimensiunile unice pentru fiecare model. Calitatea decupajelor fiind garantată de aparatura modernă folosită în acest scop.

Folia de protecţie este usor de instalat folosind accesoriile incluse în pachet, gratuit.
Pachetul conţine : Folie Smart Protection, lavetă microfibră, card de instalare (smart squeegee), spray.

2. Ultra SmartProtection- tempered glass este o protecţie specială care are în componenţă sticla tratată termic şi chimic, pentru a proteja display-urile telefoanelor împotriva şocurilor şi zgârieturilor, absorbind efectiv impactul. In cazuri extreme, dacă ajunge să se spargă, nu se dezintegrează în bucăţele mici, ci rămâne compact, pentru siguranţa utilizatorului.

Ultra SmartProtection oferă o claritate uimitoare a ecranelor, senzitivitate ridicată şi confortul unei atingeri delicate. 
Are un strat anti ulei, acesta oferind protecţie împotriva petelor şi reducerea semnificativă a amprentelor.
Duritatea suprafeţei este cea mai mare existentă în prezent : 9H.
Sticla, extrem de subţire, este obtinută printr-un proces tehnic avansat.
Stratul de silicon, creat special, asigură protecţia împotriva şocurilor.
Stratul de silicon adeziv oferă o lipire sigură şi fără urme în cazul dezlipirii voite.
3. Privacy SmartProtection este folia care îţi oferă chiar mai mult decât protecţia informaţiilor tale private. Este rezistentă la zgârieturi şi anti reflexie, mată cu antingere placută şi aspect încântător. Privacy SmartProtection oferă protecţie din toate cele patru unghiuri, ecranul părând negru pentru ochii curioşilor.

4. Mirror SmartProtection este folia destinată celor pasionaţi de imginea lor. Aplicând acest tip de folie pe telefon, aveţi cea mai uşoară şi elegantă oglindă de pe piaţă. E important cum arăţi, deci ţine mereu sub control imaginea!

Dacă vrei să te bucuri de experienţa SmartProtection, află că în prezent, întreaga gamă de folii de protecţie beneficiază de livrare gratuită la comenzi de minim 60 ron.

În 95% din cazuri, livrarea se face în 24-48 de ore, în funcţie de locaţia dumneavoastră.

Dacă plasaţi comanda până la ora 16:30, se expediază în aceaşi zi. Există posibilitatea, în majoritatea oraşelor, ca livrarea sa aibă loc inclusiv sâmbăta.
Pentru clienţii care comandă sub 60 ron, se percepe o taxă suplimentară de 16 RON/comandă, respectiv 8 RON/comandă, în funcţie de curierul ales de dumneavoastră.

sâmbătă, 19 iulie 2014

România, land of choice –Amintiri de vacanţă

7/19/2014 0
„Concediu plăcut, concediu plăcut!”, îţi urează mai toţi cunoscuţii când te aud că-ţi permiţi “luxul!” să pleci în vacanţă, iar tu, în nemernicia ta, speri (pentru a câta oară...?) că urările se vor adeveri.
 Marea Neagră
Şi pleci plin de entuziasm, doar ai scăpat de serviciu, de ceasul care sună la 6,30, de praful şi zgomotul oraşului, de dus la piaţă, de făcut mâncare, teme...şi tot aşa!

Astfel am făcut şi noi în anul de graţie 20...(nici nu mai contează care, căci anual urmăm aproximativ acelaşi tipar). Ne-am adunat geamantanele, am înghesuit în ele doar “strictul necesar” (nu înţeleg de ce niciodată nu-mi ajunge portbagajul, o fi prea mic?), am plecat şi duşi am fost.

Drumul bun, prima impresie bunicică, ba chiar mi s-a părut un pic mai curat prin staţiune decât în anii precedenţi, dar cum nicio minune nu ţine mai mult de trei zile, într-o dimineaţă, Marea Neagră (la inimă) se răzbună pe încântarea mea şi scoate la mal câteva sute, poate, de tone de iarbă de mare şi alge, de-ti ajungeau la jumătatea pulpei şi se întindeau pe tot ţărmul, de nu mai știai dacă eşti la mare ori ba.

De-ai fi fost în altă ţară, nici că ţi-ai fi făcut vreo grijă, dar la noi inventivitatea-i mare, iar românul descurcăreţ!

Ca să adune cumva împuţitura care se dospea la soare, emanând mirosuri greu de suportat şi descris, chiar şi de un stoic turist român, câţiva inşi cu pielea pârlită de soare, aflaţi în pauza dintre două vânzări de porumb „ferbinte!”, încearcă să adune cu grebla, grozăvia. E, asta-i ca şi cum ţi-ai propune să decojeşti Casa Poporului cu linguriţa şi tot ai avea mai mult spor. Şi mai e şi treaba cu căratul.

Văzând ei că nu-s sorţi de izbândă, (vezi tu, erau mai lucizi ca ăi de-i trimiseseră), încep să croiască drumuri de acces printre maldărele duhnitoare (ca să aibă turistu’ pe unde trece!), apoi abandonează misiunea, ca şi când treba-i gata.

Vrei apă? Foarte bine! Acu’, ai pe unde ajunge! Ce ţi-ai mai putea dori? Marea le-a adus, marea să şi le ia înapoi, noi avem treabă!

Iată, aşa mai trece o zi din vacanţa mea la mare, în care mă bucur şi de ce am plătit (şi n-am plătit puţin!) şi de ce-mi oferă natura gratis.

A...credeai ca s-a isprăvit? Nici gând!

Mergem noi îngreţoşaţi la hotel să facem o baie, căci eram muraţi în cea mai greţoasă saramură, dar ce să vezi? Ne întâmpină recepţionera “amabilă”, cu o sprânceană ridicată, întrebând contrariată dacă predăm ori ba.

Ei, drăcie! Nu trecuseră decât cinci din cele zece zile pe care le rezervaserăm şi le plătiserăm, anticipat. Era totuşi cerere mare şi oamenii aveau nevoie de camere libere.

După oarece discuţii, se arată “dispusă” să verifice dacă avem dreptate (de ce oare n-o făcuse până atunci, nici că-mi explic) şi surpriză, ne-a “permis” să mai rămânem încă cinci zile. Câtă generozitate! Să vă mai povestesc despre prosoape, lenjerii şi alte detalii, n-are rost.

În rest, marea e mai frumoasă an de an. Aşa că, dragii mei, vă invit cu toată inima: Explore the Carpathien garden! Suntem patrioţi, nu?

Vacanță plăcută!
Cu drag,
Loreta

vineri, 18 iulie 2014

Felicitarea buburuză

7/18/2014 0
Materiale necesare:
-hârtie glasată (roşu şi negru);
-coală dictando;
-10cm de panglică;
-foarfecă;
-lipici.

Mod de realizare:
1. Se trasează, cu gura unei căni, câte un cerc, primul pe coala dictando, al doilea pe hârtia glasată, roşie;
2. Se taie discul roşu în două;
3. Se decupează zece buline negre şi se lipesc pe cele două jumătăţi de cerc;
4. Se decupează, din hârtia neagră, un cer mai mic decât cel roşu;
5. Se desenează ochii şi gura;
6. Se lipesc cele două jumătăţi de cerc, astfel încât să formeze aripile;
7. Se adaugă fundiţa.
Gata, aţi obţinut o felicitare tocmai bună de scris şi dăruit!

Spor la lucru!
Cu drag,

Umbrela

7/18/2014 0
Datorită complexităţii scăzute, acest proiect poate fi aborbat cu succes la clasa pregătitoare şi clasa întâi.

 Materiale necesare:
-hârtie colorată;
-paie colorate;
-lipici;
-foarfecă;
-perforator.

Mod de realizare:
1. Se conturează un cerc folosind gura unei căni sau un şablon oferit de învăţător;
2. Se decupează cercul şi se stabileşte sectorul ce urmează a fi înlăturat;
3. Se decupează sectorul stabilit, se apropie marginile rezultate şi se îmbină prin lipire;
4. Se introduce un pai de băut şi se îndoaie capătul cu burduf;
5. Se scurtează paiul după dorinţă şi se face modelul de pe marginea umbrelei folosind perforatorul.

Mult succes!
Cu drag,

Figurine din dopuri de plută

7/18/2014 0
Deşi poate să pară uşor ciudat ca în iulie să postezi decoraţiuni de iarnă, la mine e vremea "curăţeniei" prin calculator şi mă tem ca până le vine vremea, iar am să uit de ele.
Deci, iată ce puteţi realiza folosind dopuri de plută:
Materiale necesare:
-dopuri de plută;
-fetru sintetic (îl găsiţi în papetării);
-culori de apă;
-vată;
-sfoară;
-lipici;
-foarfecă.

Mod de realizare:
1. Se vopseşte în culorile dorite dopul de plută;
2. Se trasează un cerc pe fetru şi se decupează pe contur;
3. Se împarte discul în trei părţi egale;
4. Se aplică o bucată de sfoară în vârf, se rulează şi se lipeşte ca în imagine;
5. Se aşază coiful pe capul figurinei, se decorează cu vată;
6. Se desenează ochii şi nasul.

Mult succes!
Cu drag,

 

joi, 17 iulie 2014

Felicitare din palmă

7/17/2014 0
Materiale necesare:
-hârtie/carton de la ambalaje/cutii de depozitare;
-culori de apă (acuarele, tempera, guaşe);
-10-15cm de panglică;
-foarfecă;
-pensule.

Mod de realizare:
1. Se trasează conturul palmei şi se decupează pe contur;
2. Din cartonul pregătit, se taie un pătrat, suficient de mare cât să încapă palma decupată;
3. Se colorează părul, folosind acuarele şi se leagă fundiţa de degetul inelar;
4. Se lipeşte totul pe carton, se desenează ochii, nasul, gura şi se scrie un mesaj.

Mult succes!
Cu drag,

Felicitare cu balerină

7/17/2014 0
Materiale necesare:
-hârtie colorată, cartonată (două  culori);
-lipici;
-foarfecă;
-hârtie glasată;
-10-15cm de panglică îngustă;
-perforator.

Mod de realizare:
1. Se pliază una dintre colile de hârtie cartonată, rezultând o felicitare nedecorată;
2. Se decupează un cerc din cealaltă coală şi se îndoaie după diametru;
3. Se desenează balerina în centrul cercului decupat şi se aplică în interiorul felicitării, astfel încât cele două îndoituri să se suprapună perfect;
4. Se pliază un evantai simplu din hârtia glasată şi se capsează foarte aproape de unul dintre capete, pentru a sta fix;
5. Se lipeşte în interiorul felicitării, pe post de tutu de balet;
6. Se închide felicitarea, se perforează şi se leagă cu o panglică;
7 Se decorează exteriorul după propria imaginaţie sau ca în imagine.


Mult succes!
Cu drag,

luni, 14 iulie 2014

Colier- flori tridimensionale, din inimioare decupate

7/14/2014 1
Realizarea colierului din flori poate reprezenta o activitate foarte antrenantă pentru fetiţele din clasele mici, poate şi pentru băieţi, dacă acesta ar fi un cadou de Ziua Mamei.

Pentru realizarea lui aveţi nevoie de:

-hârtie glasată;
-lipici;
-foarfecă;
-panglică îngustă;
-capsator.

Pentru realizarea colierului trebuie respectați câțiva pași:

1. Se decupează câte o bulină și câte opt inimioare pentru fiecare floare;
2. Se îndoaie după axa de simetrie trasată, se suprapun două câte două şi se lipesc pe bulina verde;
3. Se capsează alăturat florile astfel realizate;

4. Se taie două bucăţi de panglică, suficient de lungi pentru a lega colierul la gât;

5. Se capsează panglica.

Gata, aveţi un colier numai bun de dăruit unei persoane dragi!

Mult succes!
Cu drag,
 

duminică, 13 iulie 2014

Fereastra

7/13/2014 0
Pentru realizarea ferestrei de mai sus aveţi nevoie de:

-hârtie glasată;
-hârtie creponată;
-foarfecă
-culori de apă (acuarele, tempera, guaşe);
-capsator;
-rafie pentru perdele;
-două panglicuţe de câte 10cm.

Realizarea este simplă şi presupune câţiva paşi:

1. Colorarea imaginii folosind culori de apă, în concordanţă cu tema la care vă aflaţi (culori primare sau binare, culori calde sau reci, etc);
2. Se decupează şablonul pentru fereastră;
3. Se aplică peste imaginea colorată şi se capsează în cele patru colţuri;
4. Se pliază hărtia creponată, ca un evantai, se perforează la unul dintre capete, se înşiră pe firul de rafie şi se fixează la fereastră pe post de perdea;
5. Se leagă perdelele folosind cele două panglici.

Mult succes!
Cu drag,


O R D I N privind aprobarea condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar

7/13/2014 0
O R D I N privind aprobarea condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar
E vacanţă şi deci este momentul în care se organizează tabere, excursii, expediţii. Pentru a fi în conformitate cu noile reguli şi măsuri impuse de Ministerul Educaţiei Naţionale, este necesar să citiţi următorul O R D I N privind aprobarea condiţiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber în sistemul de învăţământ preuniversitar.

sâmbătă, 12 iulie 2014

Ghiocei 3D

7/12/2014 0
Acest proiect poate fi desfăşurat de copiii claselor mici, complexitatea sa fiind una moderată, iar  intervenţia învăţătorului fiind necesară doar pentru mici corecturi.

Materiale necesare:
-coli albe și colorate;
-foarfecă;
-lipici.
Mod de realizare:
1. Se selectează trei coli de hârtie glacé, de culori diferite (pot fi şi culori neconvenţionale ca violet pentru frunze sau roz pentru fond);
2. Coala destinată realizării cupelor de ghiocel se împarte în dreptunghiuri de 10cm/7cm.
3. Urmând paşii ilustraţi, se realizează cupele ghioceilor.
4. Se desenează codiţele şi frunzele  ghioceilor;
5. Se lipesc pe rând cupele, urmărind să realizaţi o compoziţie echilibrată.

Mai puteţi realiza şi Tablou cu lalele 3D

Mult succes!
Cu drag,

vineri, 11 iulie 2014

Masca

7/11/2014 0
explorarea emoțiilor
sursa info: www.lumealuimomo.blogspot.ro/2014/09/exploratorii-emotiilor-atelier-de.html

Masca „Cum mă simt”se poate realiza din materiale reciclabile (carton) şi câteva piuneze. Se vor decupa şabloanele oferite în ataşamentul de mai jos şi se vor îmbina ca în imagine. Aveţi grijă, pentru obraji veţi lipi cercurile roz şi cele cu lacrimă astfel încât să aveţi un element decorat faţă-verso.

Iată un tip de mască ce va uşura exprimarea sentimentelor copiilor, mai ales în cazul celor mai introvertiţi. Cu ajutorul acesteia, copii îşi vor afişa starea de spirit. O puteţi utiliza şi în timpul orelor de dezvoltare personală, în cadrul temelor ce vizează exprimarea propriilor trăiri. Mai poate fi folosită în cadrul discuţiilor în cerc pe care le avem cu elevii.
1.
2. 
3.

Imaginile necesare le găsiţi aici.


Elevii pot fi rugaţi să potrivească "faţa" în funcţie de stările emoţionale pe care li le dau următoarele situaţii concrete:

1. Afară plouă.
2. Bunicii vor veni în vizită.
3. Părinţii pleacă la plimbare/în oraş, fără tine.
4. Ţi s-a furat telefonul.
5. Doamna învăţătoare îţi dă mai multe teme decât te aşteptai.
6. Mâine mergi cu sania.
7. Nu ai fost ales şeful clasei.
8. Prietenul tău cel mai bun s-a mutat la altă scoală/ în altă localitate.
9. Se apropie vacanţa de vară.
10. Fratele tău are nevoie de ajutor într-o problemă/situaţie simplă.


Sau:
1. Când am luat notă mică m-am simţit... pentru că... .
2. Cel mai mult mă întristează să... pentru că... .
3. Cel mai umilit m-am simţit atunci când... pentru că... .
4. Cel mai mult îmi place să... pentru că... .
5. Mă simt liber atunci când... pentru că... .
6. Aş vrea să locuiesc în... pentru că... .
7. Cel mai apreciat mă simt când... pentru că... .
8. Persoana pe care o iubesc cel mai mult este... pentru că... .
9. Persoana pe care o agreez cel mai puţin este... pentru că... .
10. Chiar dacă greşesc, atunci când sunt certat mă simt... pentru că... .
11. Cel mai mult mă sperie... pentru că... .
12. Timpul petrecut cu familia mă face să mă simt... pentru că... .
13. La şcoală mă simt... pentru că... .
14. Când sunt singur şi nu mă vede nimeni îmi place să... .


Mult succes!

Cu drag,
Loreta Țivlea

Caruselul cu rândunele

7/11/2014 0
rândunele
Pentru realizarea caruselului cu rândunele aveţi nevoie de:

-foarfecă;
-aţă de papiotă;
-două frigărui cu vârful tăiat (pentru a preveni accidentele);
-vată;
-imaginile rândunelelor precum ale norilor, imprimate în câte patru exemplare fiecare.

Realizarea este simplă:

1. Se încrucişează cele două frigărui şi se leagă strâns, formând astfel o cruce;
2. Se leagă un fir (pentru suspendat) la intersecţia celor două frigărui şi câte un fir de fiecare capăt al fiecărei frigărui (ca suport pentru rândunele şi nori);
3. Se decupează cele patru rândunele şi cei patru nori;
4. Se acoperă cu vată norii;
5. Se decorează caruselul ca în imagine.

Imaginile necesare le găsiţi aici.

Stiaţi că...
- principalul motiv pentru care rândunelele migrează este căutarea hranei? Iarna, insectele zburătoare pe care le consumă, lipsesc complet din Europa, în schimb în Africa se găsesc din abundenţă.

- în timpul migraţiei, rândunica poate parcurge peste 10.000 km?

-ele revin de fiecare dată în Europa, nu doar în aceleaşi regiuni de unde au plecat, ci la aceleaşi cuiburi, deşi pot construi unul nou în maximum 10 zile? 

-dacă o randunică nu mai vine la cuibui ei înseamnă că a murit?

-o rândunică aduce mâncare puilor de peste 500 de ori într-o zi, prinzând insectele din zbor (uneori poate zbura cu viteză foarte mare, schimbându-şi brusc direcţia în aer)?

-poate atinge o vârstă de până la 8 - 10 ani, iar viteza cu care zboară ajunge la 160 de km/oră? 

-inima rândunicii pulsează de 800 de ori pe minut?

-rândunelele cântăresc 15-30 grame?

-rândunicile au adus Maicii Domnului vestea că fiul ei va învia la 3 zile după răstignire şi pentru aceasta au fost binecuvântate?

-la păsările zburătoare aerul are şi alt rol în afară de respiraţie şi anume, umple sacii pneumatici ce învelesc inima şi organele digestive, pătrunzând în oasele lungi ale membrelor şi ajutându-le să zboare?

Ca activitate în completare vă propun realizarea măştii de rândunică. Poate fi utilă pentru un carnaval al primăverii sau în cadrul unei serbări şcolare.
rândunica
Mult succes!
Cu drag,
Loreta Țivlea

joi, 10 iulie 2014

La pas #roundTripRomania

7/10/2014 0
TuristClub.ro lansează românilor provocarea de a răspunde la întrebarea „Ce ar trebui să viziteze un american când vine în România, pentru prima dată?”

Cu toţii am spus sau am gândit măcar odată în viaţă că România este o ţară frumoasă, dar că nu-i suficient promovată. Acum că sunt întrebată ce-mi place cel mai mult în ţara mea, aproape că nu mă pot decide. Aş opta poate pentru minunatele localităţi rurale din Ardeal sau pentru mănăstirile din Moldova, pentru oraşele noastre, mici sau mari, fiecare cu parfumul lui, fiecare cu povestea lui, dar mai mult ca toate, mă atrage sălbăticia României, codrii seculari, traseele virgine, locurile mai puţin explorate. De aceea îi propun turistului american, care a călcat pe pământ românesc pentru prima dată în viaţa lui, să viziteze Rezervaţia Naturală Râpa Roşie.
La sud-est de Munţii Apuseni, în culoarul Mureşului, nu departe de cursul acestuia, la doar 3 km de oraşul Sebeş, din Alba, pe drumul ce leagă această localitatea de satul Daia Romana, există o rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 10 ha, cu valoare geologică, peisagistică şi botanică: Râpa Roşie. 

Râpa Roşie este singura rezervaţie de acest gen din România, deschisă turiştilor fără taxă de vizitare, dar plină de mister, de neprevăzut, de aventură căci nu veţi găsi trasee marcate şi amenajate. 

Mânat de curiozitate, turistul va parcurge drumul cu piciorul, urmând cursurile fără apă ale torenților. Ca să ajungi în zona centrală, de unde poți observa cel mai bine detaliile geomorfologice, trebuie să urmezi poteca ce trece peste o asemenea vale de torent. 

Asemănătoare cu o enormă orgă, cu pereţi ce au înălţimi cuprinse între 80 si 100 m, Râpa Roşie este formată din roci de culoare roşiatică, din cauza prezenţei oxizilor de fier, dar şi albicioase şi cenuşii, formaţiunile sale putând fi comparate cu cele întâlnite în Marele Canion al fluviului Colorado.

„Rezultatul acestei îmbinări dintre tuburile verticale şi brâiele orizontale dau un straniu aspect de basoreliefuri orientale, culoarea intensă roşie şi violacee accentuând mai mult impresia de frumuseţe barbară.”( Marcian Bleahu-“Rezervaţii naturale geologice din România”).

Apele de şiroire au săpat cute adânci, în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, dând naştere unor superbe coloane numite "piramide coafate". Hăuri adânci se deschid în stânga şi dreapta, iar apa de ploaie formează pârâiaşe sângerii, care se prăvălesc în fundul văgăunilor cu un zgomot sinistu. 

Deasupra coloanelor, dealul se continuă cu pajişti înverzite şi presărate cu pomi. Aici avem şi un decor vegetal unic cu plante orientale, ierburi uscăţive, stejari pufoşi, o garoafă proprie numai acestor locuri, cu flori albe şi miros suav şi multe alte plante rare.

Râpa Roşie este interesantă nu numai prin aspectul său, ci şi prin ceea ce-ţi poate dezvălui. 

“Balaur bondoc” este denumirea ştiinţifică a unei specii de dinosaurian carnivor, descrise pe baza unei fosile provenite din depozite de Sebeş, la marginea unui curs de apă nu prea departe de Râpa Roşie. 

La Râpa Roşie se cunosc unele dintre cele mai mari peşteri formate în argilă şi pământ: Peştera Mare de 25 m lungime, Peştera Bursucilor de 21 m şi Peştera nr. 4, de 11 m lungime. 

Lumina roşiatică a apusurilor de soare face ca acest loc să devină mirific, imposibil de descris în cuvinte, dar demn de văzut, chiar şi de un turist american pretenţios.

#roundTripRomania este un eveniment organizat de agenţia de turism TuristClub.ro (http://turistclub.ro/), în colaborare cu Kooperativa 2.0

miercuri, 9 iulie 2014

Peştişorul

7/09/2014 0
Peştişorul
Peştişorul din imagine este un proiect simplu de realizat, aplicabil claselor mici (clasa pregătitoare, clasa I).
Materiale necesare:
Peştişorul
-foarfecă;
-lipici;
-un CD vechi (învăţăm să reciclăm);
-hârtie colorată.

Mod de realizare:

1. Se decupează elementele componente (aripioarele, ochiul, dreptunghiul pentru aripioarele laterale);

2. Se lipesc componentele ca în imagine pentru realizarea peştişorului, avându-se în vedere ca lipiciul să se aplice pe spatele CD-ului;

3. Se pliază dreptunghiul (pornind de la lăţimea acestuia) şi se realizează un mic evantai care va fi introdus prin orificiul central al CD-uli, pentru formarea aripioarelor laterale; 

Pentru un plus de eleganţă, mai lipiţi un CD şi pe partea nevăzută a peştişorului, ataşaţi-i un şnur pentru agăţat, realizând astfel un interesant element de decor.

Descărcaţi imaginile necesare de aici.  

Lucrări similare:

-Ceasul,
-Şoricelul.


Spor la lucru!
Cu drag,