vineri, 11 iulie 2014

Caruselul cu rândunele

rândunele
Pentru realizarea caruselului cu rândunele aveţi nevoie de:
-foarfecă;
-aţă de papiotă;
-două frigărui cu vârful tăiat (pentru a preveni accidentele);
-vată;
-imaginile rândunelelor precum ale norilor, imprimate în câte patru exemplare fiecare.


Realizarea este simplă:
1. Se încrucişează cele două frigărui şi se leagă strâns, formând astfel o cruce;
2. Se leagă un fir (pentru suspendat) la intersecţia celor două frigărui şi câte un fir de fiecare capăt al fiecărei frigărui (ca suport pentru rândunele şi nori);
3. Se decupează cele patru rândunele şi cei patru nori;
4. Se acoperă cu vată norii;
5. Se decorează caruselul ca în imagine.

Imaginile necesare le găsiţi aici.

Stiaţi că...
- principalul motiv pentru care rândunelele migrează este căutarea hranei? Iarna, insectele zburătoare pe care le consumă, lipsesc complet din Europa, în schimb în Africa se găsesc din abundenţă.

- în timpul migraţiei, rândunica poate parcurge peste 10.000 km?

-ele revin de fiecare dată în Europa, nu doar în aceleaşi regiuni de unde au plecat, ci la aceleaşi cuiburi, deşi pot construi unul nou în maximum 10 zile?

-dacă o randunică nu mai vine la cuibui ei înseamnă că a murit?

-o rândunică aduce mâncare puilor de peste 500 de ori într-o zi, prinzând insectele din zbor (uneori poate zbura cu viteză foarte mare, schimbându-şi brusc direcţia în aer)?

-poate atinge o vârstă de până la 8 - 10 ani, iar viteza cu care zboară ajunge la 160 de km/oră?

-inima rândunicii pulsează de 800 de ori pe minut?

-rândunelele cântăresc 15-30 grame?

-rândunicile au adus Maicii Domnului vestea că fiul ei va învia la 3 zile după răstignire şi pentru aceasta au fost binecuvântate?

-la păsările zburătoare aerul are şi alt rol în afară de respiraţie şi anume, umple sacii pneumatici ce învelesc inima şi organele digestive, pătrunzând în oasele lungi ale membrelor şi ajutându-le să zboare?

Ca activitate în completare vă propun realizarea măştii de rândunică. Poate fi utilă pentru un carnaval al primăverii sau în cadrul unei serbări şcolare.
rândunica






Mult succes!
Loreta Țivlea  Cu drag,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu